Managerul Spitalului Județean BOTOȘANI, eliberat din funcție după decesul Alexandrei Ivanov

Managerul Spitalului Județean BOTOȘANI, eliberat din funcție după decesul Alexandrei Ivanov
Publicat: 23/08/2023, 17:30

Angel Călin, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, a fost eliberat din funcție.

Anunțul a fost făcut de Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, care, de altfel, îl și numise pe acesta în funcție, în luna iulie.

În urma demiterii acestuia, conducerea interimară va fi asigurată de medicul Monica Adăscăliței, notează Monitorul de Botoșani.

„Am luat decizia încheierii mandatului domnului Iulian Angel Călin la conducerea Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani. Conducerea interimară Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani va fi asigurată de către doamna doctor Monica Adăscăliței.

Este un gest minim de responsabilitate în fața unor asemenea tragedii! Aceste demisii trebuie să vină rapid și fără ezitare, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple! Cine are de făcut o treabă, să o facă. Iar cine nu-și face treaba să răspundă. Cine nu înțelege să-și facă treaba să plece! Am cerut mereu și voi continua să cer cadrelor medicale să arate mai multă empatie față de pacienți și să acționeze doar în interesul acestora.

Tot corpul medical trebuie să înțeleagă că este în slujba oamenilor, că cei care le cer ajutorul nu o fac de plăcere. Dacă vor continua să fie indiferenți, atunci vor trebui să părăsească sistemul sanitar”, transmite șefa Consiliului Județean, citată de B1 TV.

Angel Călin avea zero experiență în sănătate

Sursa citată mai notează că Angel Călin nu avea niciun fel de experiență în domeniul sănătății. Chiar și așa, el a fost numit în funcția de manager interimar după ce fostul manager, Doina Caba, a demisionat.

Călin a terminat liceul ca lăcătuș mecanic, apoi a făcut un curs de contabilitate și a terminat facultatea de management la 41 de ani.

Întrebat în 17 iulie de reporterul G4Media de ce a acceptat o funcție pentru care nu are nici o pregătire academică și profesională, Angel Iulian Călin a spus că are „o expertiză acumulată prin prisma experienței în diferite funcții”.

Demiterea vine după moartea Alexandrei Ivanov

Demiterea lui Călin vine după cazul Alexandrei Ivanov, o femeie însărcinată care a încetat din viață la spitalul din Botoșani din cauza unor neglijențe grave.

Tânăra a murit sub ochii medicilor, în Botoșani. Trei copii minori au rămas orfani de mamă, după ce femeia s-a stins din viață sub privirile cadrelor medicale.

Totul a început în noaptea de joi spre vineri, când Alexandra, în vârstă de doar 25 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a început să sângereze.

A sunat imediat la 112. Era ora 22:51.

La scurt timp, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la domiciliul său, în municipiul Botoșani.

La ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate.

Echipajul de ambulanță s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta care, potrivit raportului medical, „prezenta paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări”. Femeia a fost preluată și dusă la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani.

După ce a ajuns la spital, Alexandra a vorbit cu soţul său prin mesaje. Ceea ce îi povestește soțului ei este absolut halucinant. Tânăra spune că i s-a pus un calmant, care nu avea niciun efect.

Ulterior, Alexandra își informează soțul că abia a doua zi va veni medicul să o opereze. Ea spune că doctorul la care tânăra era înscrisă era acasă, iar medicii de gardă i-au spus că nu reprezintă o urgență. În pofida durerilor atroce, tânăra se interesează de copii, fără să știe că trăiește ultimele clipe de viață. Bărbatul îi dă mesaj la ora 6:40 că unul dintre copii s-a trezit.

Tânăra, sfâșiată de durere, îi mai trimite un mesaj. „Nu mai pot”, iar la scurt timp vine apelul de la maternitate ca Alexandra a murit.

Potrivit medicilor, dimineață, starea tinerei s-a agravat iremediabil
Aceasta a avut o hemoragie masivă, cu sângerare inclusiv la nivelul căilor aeriene. A fost dusă la Terapie Intensivă. Dar a fost mult prea târziu. Era ora 8:20.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost respectate.

Sursa foto: monitorulbt.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...